10 tineri de la școala de subofițeri de la Boldești au devenit de astazi, 29 mai, pompieri cu „acte în regulă”. Tinerii s-au aflat într-un stagiu de practică la ISU DB iar astăzi au depus jurământul,într-un cadru restrâns, în care s-au respectat normele de protecție împotriva coronavirusului.

Imagine

Aflați la Târgoviște, într-o perioadă extrem de complicată pentru toți pompierii din întreaga țară, 10 tineri subofițeri de la  Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, au depus astazi jurământul de credință în fața drapelului, ceremonia consființiind practic intrarea lor în rândul pompierilor.

Într-un cadru restrâns, impus de condițiile de distanțare socială, la sediul ISU ”Basarab I” Dâmbovița cei 10 elevi pompieri au depus astăzi jurământul militar. În fața drapelului tricolor, după ce fiecare și-a rostit numele, au depus jurământul de credinţă faţă de ţară: ,,Jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

Imagine

Ceremonia exterm de scurtă, din cauza condițiilor actuale, a fost încheiată de inspectorul șef al ISU Dâmbovița, ce le-a transmis tinerilor pompieri:

 ” Depunerea jurământului militar este un moment unic, emoţionant pentru fiecare militar și reprezintă un sentiment de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi faţă de comunitate şi faţă de ţară. Din acest motiv, pe lângă cunoștințele profesionale și abilitățile practice pe care le dobândiți în școală, trebuie să aveți o conduită morală fără cusur în comunitate și în familie. Cu această ocazie, vă felicit și vă doresc o carieră cât mai lungă și plină de realizări. Mult succes în continuare!”

Articolul precedentFabrica de frigidere Arctic, de la Găești, își reia activitatea complet din data de 2 iunie. Ce mesaj au primit angajații
Articolul următorDoar 2 cazuri noi de coronavirus, în Dâmbovița, în ultimele 24 de ore (total 282 cazuri). La nivel național 191 cazuri noi