Rezerva (strategică) de apă din principalele 40 de lacuri de acumulare își menține tendința de scădere până la sfârșitul lunii iulie, dar poate satisface necesarul de apă pentru toți cei care se alimentează centralizat din sursa de suprafață, anunță Administrația Națională „Apele Române”.

Seceta se manifestă în mod special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova (cele mai afectate județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea) unde apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafață, fie din subteran. La nivel național, sunt 274 de localități (din 18 județe) alimentate restricționat din sursa de apă de suprafață, respectiv 384 din foraje/fântâni (din 13 județe).

Întrucât consumul de apă a crescut foarte mult, restricțiile (raționalizarea apei) sunt necesare întrucât pentru refacerea rezervelor este nevoie de un interval de timp mai mare. ANAR precizează că rețelele de alimentare cu apă aparțin operatorilor de apă-canal și aceștia sunt cei care stabilesc restricțiile în alimentarea cu apă în funcție de fiecare caz în parte.

Rezerva din lacuri- în scădere (cu 0,8%)

În principalele 40 de lacuri de acumulare (administrate de Administrația Națională „Apele Române”, respectiv Hidroelectrica), există astăzi disponibil un volum de apă de 3,27 miliarde de metri cubi de apă (comparativ cu 5 iulie: 3,45 miliarde de metri cubi de apă). Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri este de 75,40% (comparativ cu 5 iulie: 82%), fiind într-o ușoară tendință de scădere față de perioada anterioară.

Se estimează ca, la sfârșitul lunii iulie, volumele de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare (cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național) să fie de 70%.

Debite în scădere

Debitele medii zilnice se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi mai mici de 30%, mai mari (între 30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Someșul Mare, Jiu, Prahova, pe cursul Mureșului, pe cursul superior al Trotuşului și pe cursul inferior al Ialomiței. Cele mai mari valori (între 50-80%) din valorile medii multianuale lunare se înregistrează pe cursul superior al Moldovei și pe cursul superior și mijlociu al Bistriței. Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub cotele de atenție.

Debitul Dunării la intrarea în țară a fost în jurul valorii de 1950 mc/s (35% din media multianuală a lunii iulie. În următoarele zile debitul Dunării la intrarea în țară va fi staționar, apoi într-o ușoară scădere ajungând în data de 31 iulie în jurul valorii de 1900 mc/s, conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere.

În acest moment, pentru Centrala Nucleară (CNE) Cernavodă există o rezervă de nivel de cca 28 (cm) suficientă pentru funcționarea CNE- până la prima treaptă de avertizare.

Conform Raportului de monitorizare realizat de specialiștii ANAR, precum și de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă, situația indică 274 localități din 18 județe (Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Hunedoara, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Dolj, Gorj, Bihor și Arad) alimentate din sistem centralizat din sursa de apă de suprafață funcționează cu restricții.

În ceea ce privește sistemele de alimentare cu apă centralizate care au ca sursă de alimentare din foraje sau drenuri, restricțiile sunt determinate de creșterea consumului de apă pentru irigații. Este vorba despre 20-30% din fântânile care prezintă fenomen de secare. Astfel, în 384 de localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj (13 județe) sunt fântâni secate parțial. Cele mai multe localități sunt în județele din Moldova unde autoritățile locale și Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență iau măsuri deja de transportare a apei în vederea asigurării necesarului pentru oameni și animale.

Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 23 secțiuni s-au înregistrat debite sub debitul necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, respectiv în bazinele hidrografice Someș-Tisa, Banat, Olt, Mureș, Crișuri și în special în bazinele hidrografice Siret și Prut. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 26 stații hidrometrice din râuri sunt secate (Somes-Tisa, Crișuri, Siret, Prut).

ANAR monitorizează și gestionează resursele de apă astfel încât acestea să poată satisface cerințele utilizatorilor în sistem centralizat și face în continuare apel la calm și responsabilitate socială în folosirea rațională a resurselor de apă și pe cât posibil a economisirii acestora. Pentru activitățile casnice, se recomandă, acolo unde există posibilitatea, folosirea/stocarea apei din surse alternative (inclusiv a celei de ploaie), când este posibil.

Articolul precedentUn bătrân din Dâmboviţa a murit după ce a căzut într-o fântînă
Articolul următorPensionarii ar putea fi scutiți de impozite – SURSE. Cine sunt beneficiarii