Un scandal ce se putea termina tragic a avut loc în cimitirul din orașul dâmbovițean Moreni. Polițiștii, chemați de un preot, ce a avut o altercație verbală cu doi bărbați, au fost nevoiți să facă uz de armamentul din dotare, pentru a îi calma pe cei doi bărbați.

Polițiștii au fost chemați în cimitirul din Moreni de un preot, ce a afirmat că a fost agresat verbal de doi bărbați, în dimineața zilei de 6 decembrie.Din primele informații, reiese faptul că cei doi bărbați s-au certat cu preotul din pricina unei lucrări, pe care aceștia o efectuau la un mormânt din cimitir.

Ajunși la fața locului polițiștii au fost agresați, la rândul lor, de cei doi, un bărbat de 60 de ani și fiul acestuia de 32 de ani.

Cei doi bărbați au refuzat să se legitimeze și chiar l-au atacat pe unul dintre polițiști, acesta executând un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare. La fața locului s-au deplasat și alte echipaje de poliție reușindu-se, într-un final, imobilizarea celor doi.

Cei încauză sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de ultraj.În prezent aceștia se află la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, pentru dispunerea de măsuri preventive.

Articolul precedentTransporta ilegal persoane. A rămas fără mașină, pentru șase luni, dar și cu buzunarele goale
Articolul următorIncredibil! Elev căzut în interiorul unui liceu din Târgoviște, in timpul unui concert de colinde