Un tânăr din Giurgiu se pare că a vrut sa testeze vigilența polițistilor din Dâmbovița. S-a lămurit. A fost prins de două ori în aceiasi zi, conducând fără permis.
Imagine cu un caracter ilustrativ
La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au oprit în trafic, pe raza orașului Titu, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a șofa.
De asemenea, același bărbat a fost depistat, în cursul nopții de 11 spre 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul național 71, pe raza localității Cazaci.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.