Zeci de polițiști și jandarmi au acționat pe parcursul nopții trecute (23-24 martie) la Târgoviște, imediat după ce au intrat în vigoare o bună parte dintre prevederile cuprinse în Ordonanța militară nr. 2. Actul normativ interzice ieșirile după ora 22 cu excepția deplasărilor în interes de serviciu, urgențelor medicale, plimbarea animalelor de companie, însoțirea copiilor sau ajutarea persoanelor vulnerabile din familie.

Imagine

Acțiune control Târgoviște 23-24 martie 2020

Activitățile vor fi desfășurate pe raza întregului județ și la nivel național, au precizat cei de la IPJ Dâmbovița. La acțiunea de control de la Târgoviște s-a pus accent pe contolul deplasării autovehiculelor ce se deplasau pe drumurile publice după ora 22.00 (23 martie) moment de la care au intrat în vigoare prevederile Ordonanței militare nr.2.

Ordonanța Militară nr 2/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare seara trecută de la ora 22. Pe lângă limitarea dreptului la liberă circulație între orele 22.00 și 6.00, actul normativ mai suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în mall-uri, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie. 

Circulația persoanelor în afara locuinței se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de trei persoane.

Cei mai mulți dintre cei opriți în trafic de polițistii dâmbovițeni cunoșteau prevederile ordonanței, dar au fost destule cazuri, dintre cei care circulau pe drumurile publice după ora 22.00, ce au declarat că, pur și simplu, nu au aflat despre restricțiile de circulație impuse de această ordonanță militară.

Articolul precedentUn român de 70 de ani a decedat, din cauza coronavirusului, la Craiova. Bilanţul a ajuns la opt decese
Articolul următorDupă 25 de ani în fruntea primăriei Aninoasa, primarul C-tin Maricescu a rămas fără mandat. Prefectul a semnat ordinul