Un accident spectaculos s-a petrecut în chiar prima oră a anului 2019, în județul Dâmbovița, la Butimanu. Amețit bine, de alcool, un tânăr a intrat cu mașina în zidul unei case. Doi locatari ai fost răniți.
Accidentul s-a petrecut pe raza comunei Butimanu, din Dâmbovița, la puține minute după trecerea în 2019. Șoferul unui autoturism, în vârstă de 28 de ani, a părăsit partea carosabilă și a intrat cu autovehiculul direct în zidul unei case de la maginea șoselei. Conform informațiilor, furnizate de IPJ Dâmbovița, cauza cea mai probabilă a accidentului este neadaptarea la condițiile de drum.
Două persoane, locatari în imobil, au fost accidentate ușor în urma impactului.
În urma testării cu aparatul etilotest, efectuată de polițiști, la fața locului, șoferul a prezentat o alcoolemie cu o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul respirat.