Un bărbat de 41 de ani, din comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, a crezut că scapă de polițiștii ce îl suspectau că a condus fără permis, prezentându-le un document falsificat. Acum este cercetat pentru trei infracțiuni în loc de una.
Incidentul s-a petrecut în data de 9 noiembrie, pe raza municipiului Târgoviște, dar polițiștii s-au sesizat din oficiu în data de 11 noiembrie.
Imagine cu un caracter ilustrativ
Concret :
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 41 de ani, din Lungulețu (în data de 11 noiembrie)
Acesta este bănuit că, la data de 9 noiembrie a.c., ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Târgoviște, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Chestionat de polițiști , cu privire la acest lucru, cel în cauză ar fi prezentat polițiștilor un permis de conducere susceptibil a fi fals, moment în care reprezentanții poliției dâmbovițene au decis să continue cercetările „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.”