Un accident rutier grav s-a produs, miercuri seara, pe DN 61, pe raza localității Corbii Mari.

În urma coliziunii dintre trei autovehicule au existat cinci victime, potrivit polițiștilor dâmbovițeni.

La  persoanele rănite le-au fost acordate îngrijiri medicale de paramedici.

Din primele cercetări a reieșit că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe strada Crizantemelor, din localitatea Corbii Mari, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care circula pe DN 61, în localitatea Corbii.

În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoutilitara ar fi ricoșat într-un alt autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani.

La fața locului au intervenit pompierii Gărzii Potlogi, Detașamentului Titu, cât și cei de la Garda Răcari.

“Se intervine în cazul unui accident rutier în comuna Corbii Mari, pe DN 61. Din primele informații sunt implicate trei autovehicule. La evenimentul rutier au fost mobilizate forțe de intervenție de la Garda Potlogi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de la Detașamentului Titu cu ao autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, de la Garda Răcari cu o ambulanță SMURD. Tot acolo s-au deplasat și trei ambulanțe SAJ Dâmbovița.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au constatat că sunt implicate trei autoturisme și au identificat mai multe persoane rănite. Niciuna dintre acestea nu sunt încarcerate.

Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor. În același timp echipajele medicale evaluează și acordă asistență medicală persoanelor rănite. Dintre cele șase șase persoane evaluate medical la locula accidentului, trei au necesitat îngrijiri medicale. Două victime au fost preluate de echipajele SAJ Dâmbovița și au fost transportate la spital, iar o persoană a refuzat transportul la unitatea spitalicească”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentVeste bună pentru bugetari: Tichete de vacanță vor fi reintroduse din 2022. Ce se întâmplă cu angajații din privat
Articolul următorDe la 1 decembrie 2021 avem și bancnota de 20 de lei