Acțiune de suflet a pompierilor de la Garda de Intevenție Voinești, a ISU Dâmbovița. Luând exemplul de la colegii de la Târgoviște ce au ajutat o familie cu doi copii din Vulcana Băi, pompierii din Voinești au mers la o familie cu trei copii din Tătărani, pentru a încerca să aducă măcar un zâmbet pe chipurile unor copii ai căror părinți nu au posibilități materiale.

Imagine

Acțiunea umanitară a pompierilor de la Garda de Intervenție Voinești  a avut loc în această dimineață ( 8 decembrie). Urmând exemplul colegilor târgovișteni, o tura de serviciu de la Garda de Intervenție Voinești, din dorința de a aduce un strop de fericire în sufletele unor copii, au donat benevol o sumă de bani pentru a îi putea ajuta. Astfel, cinci pompieri s-au deplasat la domiciliul unei familii nevoiașe din localitatea Tătărani, unde au dus alimente, jucării și dulciuri. Părinții muncesc cu ziua prin sat și se străduiesc să-și crească, din puținii bani câștigați, cei trei copii, de 2, 11 și 13 ani.

Imagine
A fost o întâlnire emoționantă de ambele părți, bucuria din ochii micuților fiind cea mai mare răsplată pentru acești salvatori cu inimă de aur.
Sensibilizați de situația grea a acestei tinere familii, pompierii voineșteni vor continua acțiunile umanitare, urmând ca în perioada următoare să le ducă și obiecte de îmbrăcăminte.

Articolul precedentCutremur minor (2,6 grade) în zona Vrancea, în dimineața de 8 decembrie
Articolul următorViorel Moldovan își asumă eșecurile anterioare ale Chindiei, din liga I de fotbal