Polițiștii rutieri din Dâmbovița au fost la datorie în week-end și au acționat pe raza întregului județ.
Oamenii legii au aplicat, în urma unei razii, în cursul nopții de 7 spre 8 august, au aplicat în total de 266 de amenzi șoferilor indisciplinați. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a fost de 84 250 de lei.

“În cursul nopții de 8 spre august, în intervalul orar 22.00 – 04.00, polițiștii de la rutieră, împreună cu effective de ordine public, au organizat oo razie, în municipiul Târgoviște, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisocial, precum și pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație, obiectivul principal fiind siguranța cetățenilor.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 266 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 84 250 de lei.

Cele mai multe amenzi, 198, au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea regulilor de circulație.

Totodată, polițiștii au constatat 6 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 3 au fost pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 8 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Permisele de conducere au fost retrase pentru viteza excesivă (1), efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire (2) și pentru consumul de alcool la volan (3).

Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto că este necesar, pentru siguranța acestora și a celor din jur, să manifeste o conduită preventivă la volan și să nu încalce normele rutiere”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCod galben de caniculă în 18 judeţe şi Bucureşti, până miercuri
Articolul următorDâmbovița. Motociclist rănit într-un accident rutier, preluat de elicopter SMURD la spital