Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte a scos la concurs şase posturi pentru Secţia „Casa Romanţei”, situată pe Bulevardul Carol I.
Este vorba de două posturide muzeografi debutanţi, un conservator gr. II, un conservator debutant şi doi supraveghetori.
Dosarul trebuie depus personal până la data de 23 octombrie 2019, la ora 12:00. Proba scrisă se va susţine în data de 1 noiembrie, iar interviul pe 7 noiembrie.
Detalii aici.
Pentru postul de muzeograf debutant sunt tințiți absolvenţii facultăţilor de Istorie, Jurnalism şi Filologie. Pentru conservator, pot aplica doar cei care au terminat Ştiinţe Umaniste sau Istorie, iar supraveghetori pot fi persoanele cu studii medii.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0245.613.946.