Prognozele meteorologice nu sunt deloc favorabile, în ceea ce privește județul Dâmbovița. Conform specialiștilor, urmează zile de furtuni și ploi puternice, în întrega țară. La Târgoviște, spre exemplu, conform prognozei actuale, urmează o săptămână întreagă de furtuni, până inclusiv în data de 15 iunie.
Conform prognozei prezentate de cei de la ANM, pentru intervalul 7-9 iunie:
Vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de duminică (7 iunie) în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale și sudice, precum și în zonele de munte, iar luni (8 iunie), îndeosebi în vestul și nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.
În Dâmbovița, perioada de instabilitate atmosferică va fi însă mai vizibilă începând cu dimineața zilei de 9 iunie.
Conform meteorologilor, pe parcursul zilei de luni, 8 iunie, cerul va fi parțial noros cu maxime ce vor atinge și 26 de grade celsius dar nu vor fi furtuni sau căderi masive de precipitații. Începând însă din data de 9 iunie, deși temperaturile vor rămâne constante (maxime de 25-26 de grade Celsius), urmeaza aproape o saptămână de ploi puternice si furtuni, cu frecvente descărcări electrice.
La Târgoviște furtunile, conform prognonei meteo, ploile nu vor conteni în intervalul 9-15 iunie, fiind vorba de aproape o saptâmâna de ploi abundente ce vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor situa între 22-26 de grade Celsius,în vreme ce minimele nocturne se vor încadra între 15-16 grade Celsius.