Autoritățile sanitar-veterinari din Dâmbovița sunt în alertă în această perioadă, după ce în comuna Corbii Mari au fost confirmate două cazuri de trichineloză. Ambele cazuri au fost confirmate în aceeși gospodărie, după ce proprietarii au fost la medic pentru analize.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița atenționează asupra faptului că riscul pentru om este extrem de mare dacă se consumă carne de porc fără a fi testată pentru Trichineloză. Parazitul Trichinella Spp produce îmbolnăviri grave la om.

În județul Dâmbovița, examenul pentru identificarea parazitului Trichinella Spp se poate efectua la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare Oficiale din localitatile Târgoviște, Pucioasa și Titu – unde în perioada 30.11 – 24.12.2018 și 27.12.2018 – 07.01.2019.

„Va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Va fi afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon, precum și la nivelul tuturor Circumscripțiilor Sanitare Veterinare din mediul rural”, a mai precizat șeful DSV.

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița va intensifica controalele oficiale, în scopul verificării modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din toate piețele agroalimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unități de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie-patisserie, pensiuni turistice, magazine alimentare, etc).

Articolul precedentDerby în LNBF. CSM Târgoviște joacă cu ”U” Cluj
Articolul următorAtenție! Șoferi fără permis, băuți,cu mașini radiate, asta au găsit polițiștii târgovișteni într-o singură zi