Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din Finta. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a șofa.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, un alt bărbat de 68 de ani, din Aninoasa, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizație provizorie de circulație era expirată.
Pe numele celor doi, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.