Naționala feminină de baschet 3×3 va merge la Olimpiada de la Tokyo din 2020. Anunțul a fost făcut ieri (1 noiembrie), de Federația Internațională de Baschet (FIBA), ce a făcut publice numele celor patru echipe ce au obținut calificarea, la feminin, în urma unui clasament internațional. Performanța este excepțională și a fost obținută și cu ajutorul „veteranei” de la CSM Târgoviște, Ancuța Stoenescu.

Sursa fotofiba3x3.com

In cadrul unei ceremonii organizate la la Utsunomiya (Japonia)- vezi foto mai sus, la care au participat presedintele Hamane Niang si secretarul general Andreas Zagklis, Federatia Internationala de Baschet (FIBA) a anuntat oficial, astazi (n.m. 1 noiembrie 2019), numele primelor natiuni calificate la turneul de baschet 3×3 din cadrul Jocurilor Olimpice din 2020 in baza clasamentului mondial al federatiilor nationale. La feminin, ordinea finala din ierarhia mondiala realizata de FIBA pana la data de 31 octombrie 2019 a fost urmatoarea: 1. Rusia; 2. China; 3. Mongolia; 4. ROMANIA.

Este anunțul oficial al Federației Române de baschet.

Olimpiada Tokyo 2020

România a trebuit să se lupte, indirect, cu naționala Franței pentru a obține calificarea la olimpiadă, FIBA ținând „ascuns” clasamentul pe puncte, al ierarhiei internaționale, în baza căruia s-a făcut departajarea, în ultimele săptămâni.

Celelalte patru echipe care vor participa la turneul olimpic feminin de baschet 3×3 de la Tokyo vor fi stabilite anul viitor, dupa disputarea a doua turnee preolimpice de calificare.

FotoHoria Păun, președinte FRB

„Mă bucur că baschetul românesc se alătură lotului olimpic ce va reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. S-a încununat cu succes munca unei echipe. Fără ajutorul cluburilor, fără prestația jucătoarelor care ne-au reprezentat la turneele internaționale, fără Sport Arena, această calificare nu s-ar fi întâmplat. Sunt convins că la Tokyo vom avea o echipă competitivă”, a spus târgovișteanul Horia Păun, președinte al FR Baschet, pentru gsp.ro.

FotoAncuța Stoenescu

Istoric calificare

Una dintre principalele arme ale României, în campania de calificare, ce a inclus mai multe turnee la care au participat 100 de jucătoare din România, pe parcursul ultimilor ani, este veterana de 39 de ani, de la CSM Târgoviște, Ancuța Stoenescu.(foto)

Dealtfel și anunțul FRF, prin care se face cunoscută performanța calificării la Olimpiadă, este ilustrat de o fotografie în care apare Ancuța Stoenescu.

Foto– Echipa națională baschet 3×3

De la stânga la dreapta-Gabriela Irimia, Sonia Ursu, Ancuța Stoenescu, Gabriela Mărginean

Jucătoarea de la CSM Târgoviște (în momentul de față) s-a retras de la naționala de senioare (baschet în 5) în noiembrie 2018, după 2 decenii de activitate. Ulterior, Ancuța Stoenescu a declarat că „visul ei este să ajungă la Olimpiadă, pentru a încununa cariea sportivă”.

În mod normal, naționala de 3×3 a României va fi compusă din Gabriela Irimia, Anca Stoenescu, Sonia Ursu și Gabriela Mărginean. Primele două, din prezentarea anterioară, sunt jucătoare la echipa CSM Târgoviște (baschet în 5).

Articolul precedentDoi șoferi au ajuns la spital, după o coliziune auto pe DN 72
Articolul următorTrei dâmbovițeni ridicați de acasă, de polițiști, și duși direct la închisoare, în aceiași zi.