Unul dintre cei trei tineri reținuți marți seară în Dâmbovița, pe un câmp de lângă Brătești, s-a ales cu dosar penal. Și ceilalți doi fugari au fost duși la audieri. Pagubele produse de ei sunt importante.

După reținerea celor trei tineri, ce au fost urmăriți atât în Argeș cât și în Dâmbovița, de echipaje ale poliției, aceștia au fost predați, de către polițiștii dâmbovițeni, colegilor din Argeș.

Așa după cum scrie www.realitateadearges.net pe numele șoferului mașinii, în care se aflau cei trei, s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. După ce audierile s-au încheiat la Dâmboviţa, cei trei au fost preluaţi de poliţişti de la Serviciul Rutier Argeş şi o grupă de la Serviciul de Acţiuni Speciale (n.r. mascaţi), fiind duşi la audieri la IPJ Argeş.

Reamintim că mașina în care se aflau cei trei a intrat în coliziune, în timpul urmăririi, cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 50 de ani, din Târgoviște, provocând pagube importante atât autoturismului condus de aceasta cât și mașinii lor, un bolid de lux, cu un preț estimat la aproximativ 50.000 de euro.

Cei trei sunt suspectați că se ocupau cu spargeri de locuinție. De asemenea șoferul autoturismului de lux, un tânăr de 34 de ani, se pare că nu deține un permis de conducere valid.

Articolul precedentArctic a început recrutarea pentru fabrica de la Ulmi
Articolul următorUn nou eveniment rutier la Brătești. Un TIR s-a ciocnit cu trei mașini