Dâmbovița este cel de-al treilea județ în care ajunge Campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B, D și C, susținută de Institutul Clinic Fundeni, în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), LIVERO 2 SUD și CJD.
Campania locală de testare a fost lansată vineri, la Târgoviște, și se va derula pe o perioadă de șase luni, cu implicarea a 36 de medici de familie. Inițiativa se adresează în special persoanelor cu posibilități financiare reduse sau care nu au asigurare în sistemul național de sănătate, respectiv persoanelor care suferă de dependență de alcool sau droguri.
“Testarea pentru depistarea infecției cu virusuri hepatitice B și C se va realiza în cabinetul medicului de familie, prin teste rapide din sânge capilar, ce detectează antigenul HBs (AgHBs) și anticorpii anti-hepatită C (anti-HCV). În cazul unui rezultat pozitiv, pacientul va fi programat pentru consult de specialitate și extinderea investigațiilor, în vederea tratamentului în unul dintre Centrele de Prevenție înființate prin proiect. Datele pacienților testați vor fi înregistrate în sistemul electronic de evidență a screeningului (S.E.E.S.). Analiza acestor date va reprezenta o valoroasă sursă pentru politicile publice de sănătate prin recomandări specifice derivate din aceste date, prin propunerea unor intervenții sociale și a unor strategii de sănătate publică în această arie”, a declarat profesor dr. Liliana Gheorghe, manager al Proiectului LIVE(RO) – 2-SUD, la momentul lansării campaniei la nivel național.

Dâmbovița este cel de-al treilea județ care se alătură campaniei care a debutat în luna iulie 2021, acest program fiind realizat în cadrul unui proiect cofinanțat din FSE, prin POCU 2014-2020.Autoritățile județene au anunțat că testarea este realizată din fonduri europene, acesta fiind cel mai însemnat program de screening realizat în România. 120.000 de persoane, din 12 județe din Regiunile de Dezvoltare Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia, vor beneficia de testare gratuită pentru depistarea hepatitelor virale B, D și C.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentNoi amenzi date de ANPC pentru facturi defectuoase la energie
Articolul următorPreţurile la energie şi gaz, plafonate, de la 1 februarie. Ce se întâmplă cu cele peste un milion de facturi greșite