Parlamentul a adoptat Legea bugetului de stat pentru anul 2019, care conține cel mai mare buget de după 1989 destinat Ministerului Sănătății, potrivit deputatului PSD, Carmen Holban.

Majorarea este de circa 12% față de anul trecut, iar bugetele propuse pentru MS si CNAS ajung în acest an la 4,84% din PIB, un fapt îmbucurător pentru realizarea dezideratelor cuprinse în Programul de guvernare al PSD, spune deputatul de Dâmbovița.

„Îmbunătățirea serviciilor sistemului sanitar public va fi principala prioritate a Ministerului Sănătății în acest an, cea mai mare creștere fiind reprezentată de cheltuielile pentru investiții, unde suma este de 1.183.535 mii lei, faţă de 193.422 mii lei în anul 2018. Majorările reprezentative se referă la sumele destinare cabinetelor medico-sociale, unde standardul de cost crește în acest an de la 11.285 lei/an/pat la 20.986 de lei. Un aspect important în ceea ce privește buna funcționare a domeniului Sănătății este finanțarea segmentului medicina de familie, care are în acest an un plus de peste 22% față de anul trecut.

Preocuparea devine concretă pentru asigurarea medicinei primare la un înalt nivel de calitate, pentru a se reușit servicii medicale de calitate pentru beneficiari. Centrele medico-sociale şi cabinetele şcolare vor avea astfel creşteri importante din punct de vedere bugetar, fapt ce va avea efecte pozitive pentru starea generală de sănătate a populației.

Un alt capitol semnificativ este reprezentat de sumele ce vor fi utilizate pentru proiectele cu fonduri externe nerambursabile, care a crescut cu peste 85%.

De asemenea, pentru programele de sănătate și celelalte acțiuni prioritare în acest an, bugetul a fost majorat cu 24%, raportat la 2018. La nivel salarial, creșteri însemnate sunt prevăzute pentru majorările acordate rezidenților și altor categorii de personal din cabinetele de medicină sportivă și cabinetele școlare.

Reamintesc că anul trecut, odată cu noua grilă de salarizare, un medic primar are acum un salariu de bază brut de 13.338 lei, față de 6.010 lei brut înainte de 1 martie 2018, iar un medic specialist de 10.563 de lei, raportat la 4.675 de lei anterior majorărilor.

Unul dintre amendamentele adoptate de plenul reunit al Parlamentului este suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu 295 milioane lei la capitolul „Sănătate, bunuri și servicii”, pentru finanțarea programului privind distribuirea de vitamina D, dar și a Programului „Panorama”, ce vizează testări prenatale ale femeilor însărcinate, precum și a programului de testare a markerilor tumorali. De asemenea, a mai fost votat un amendament care majorează bugetul MS cu 230 milioane lei pentru susținerea de către CNAS a programului „Diabet juvenil”. Cele două amendamente au ca sursă de finanțare diminuarea bugetelor serviciilor de informații, fapt îmbucurător având în vedere că sănătatea românilor este extrem de importantă!

Faptul că România a avut a patra creștere economică din Uniunea Europeană a avut, fără îndoială, un efect benefic asupra construcției Bugetului de stat pentru 2019.

Sunt convinsă că bugetul sănătății va rezolva foarte multe dintre urgențele sistemului în acest an, iar românii se vor putea bucura de servicii de sănătate la standarde cât mai apropiate de nivelul țărilor europene dezvoltate”, mai precizează Carmen Holban.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK