Proiectul de reabilitarea a centurii ocolitoare a Municipiului Târgoviște a fost oficial „îngropat”. Într-o conferință de presă, administrația locală a anunțat că va cere rezilierea contractului de execuție aflat în derulare, asta după ce asocierea, care lucra la drumul de centură, anunțase deja că a solicitat rezilierea contractului.
Reabilitarea drumului de centură a orașului Târgoviște a demarat în anul 2009 și, de-a lungul timpului, nu mai puțin de patru asocieri (constructori) au încercat să finalizeze proiectul. De fiecare dată a intervenit ceva și contractele au fost reziliate. Contractul presupune reabilitarea a aproximativ 13,8 km de drum și a patru poduri. Fondurile alocate au fost în cuantum de aproximativ 88,7 milioane de lei (fonduri nerambursabile,70 milioane de lei, prin POR 2007-2013).
Ultima asociere, de patru firme,, ce încă teoretic lucrează la proiect, la acest moment, a notificat Primăria Târgoviște (beneficiarul în cazul acestei lucrări) că solicită rezilierea contractului, în urmă cu o săptămână, invocând motive de natură financiară.
Într-o conferință de presă, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan (foto-centru) a anunțat astăzi (05.12.2018) că:
„Vom solicita și noi (n.r. Primăria Târgoviște) o reziliere a contractului”
„Sumele de restituit, vor fi puse în sarcina constructorului”
Practic, proiectul avea termen de finalizare luna decembrie a anului 2018. În caz contrar beneficiarul, Primăria Târgoviște, având de restituit banii cheltuiți, din fonduri europene nerambursabile, până la această dată. Sumele sunt de ordinul milioanelor de euro.