Clubul de fotbal CFR Cluj a anunţat, miercuri, că a acceptat demisia înaintată de antrenorul Adrian Mutu după înfrângerea suferită cu scorul de 0-4 în faţa divizionarei secunde Corvinul Hunedoara în sferturile de finală ale Cupei României.

„Mulţumim, Adrian Mutu! În urma eliminării din Cupa României, conducerea clubului CFR 1907 Cluj a acceptat astăzi demisia înaintată de către antrenorul Adrian Mutu. Îţi mulţumim, Adi, pentru munca depusă la CFR Cluj şi îţi dorim multă baftă!”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial.

Adrian Mutu a condus formaţia alb-vişinie în 11 partide, perioadă în care a bifat, în toate competiţiile, 5 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri.

Tehnicianul a fost instalat la CFR Cluj la 24 ianuarie, când i-a luat locul italianului Andreea Mandorlini, al cărui contract cu clubul fusese reziliat pe cale amiabilă în aceeaşi zi.

Într-un comunicat separat, clubul din Gruia a precizat că în perioada următoare, interimatul va fi asigurat de stafful tehnic din cadrul clubului.

”Momentele tensionate ne arată, de fiecare dată, că suntem puternici şi că avem capacitatea de a ne ridica. Am reuşit în trecut, vom reuşi ca şi acum să ducem mai departe spiritul alb-vişiniu! Un episod nefericit nu reprezintă o bătălie complet pierdută! Vom munci, ne vom replia şi vom continua lupta pe care acest play-off o impune! Aşadar, în perioada următoare, interimatul pe banca echipei noastre va fi asigurat de stafful tehnic din cadrul clubului”, subliniază CFR Cluj.

Situaţia în Superligă la nivelul antrenorilor în acest sezon:
Farul Constanţa: Gheorghe Hagi
FCSB: Elias Charalambous
CFR Cluj: Andrea Mandorlini (etapele 1-22), Adrian Mutu (etapa a 23-a – etapa a 2-a din play-off)
Universitatea Craiova: Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15), Ivailo Petev (din etapa a 16-a)
Rapid Bucureşti: Cristiano Bergodi
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Liviu Ciobotariu (etapele 1-17), Bernd Storck (din etapa a 18-a)
FC U Craiova: Florin Drăgan (etapele 1, 8-9), Nicolae Dică (etapele 2-7), Paul Răducan (etapele 10-12), Giovanni Costantino (etapele 13-28), Valentin David (etapa 29), Nicolo Napoli (din etapa a 30-a)
FC Voluntari: Marin Dună (etapele 1-23), Nicolae Dică (etapele 24-30), Florin Pîrvu (din etapa 1 play-out)
Petrolul Ploieşti: Florin Pîrvu (etapele 1-30), Florin Stângă (play-out, din etapa 1)
Universitatea Cluj: Anton Petrea (etapele 1-6), Ioan Ovidiu Sabău (din etapa a 7-a)
FC Botoşani: Mihai Ciobanu (etapele 1-7), Dan Alexa (etapele 8-14), Andrei Patache (etapele 15-21), Bogdan Andone (din etapa a 22-a)
FC Hermannstadt: Marius Măldărăşanu
UTA Arad: Mircea Rednic
Politehnica Iaşi: Leo Grozavu (etapele 1-30; etapele 1-2 din play-out), Tony Silva (din etapa a 3-a din play-out)
Oţelul Galaţi: Dorinel Munteanu
Dinamo Bucureşti: Ovidiu Burcă (etapele 1-17), Zeljko Kopic (din etapa a 18-a)

AGERPRES

Articolul precedentDecizie definitivă: Dănuț Lupu, eliberat!
Articolul următorSimona Halep va participa la turneul de la Madrid