Sportivii de la Clubului Sportiv Târgoviște au avut evoluții de excepție la ediția din acest an a Campionatului Național de Shito Ryu pentru copii, minicadeți, cadeți, juniori, tineret U21 și seniori, desfășurat în Sala Polivalentă, din cadrul Complexului Olimpic Sportiv Român de la Izvorani.

La capătul unor prestații pe măsură, sportivii antrenați de Ionuț Munteanu au cucerit un total de 12 medalii, dintre care 4 au fost din aur.

Karateka clubului nostru care s-au clasat pe primul loc la Izvorani au fost Damian Petrescu (kata cadeți), Adrian Drăguș (kumite cadeți – cat. +70 kg), Alexandru Munteanu (kata minicadeți -12 ani) și echipa kata seniori alcătuită din Valentin Cârlan, Octavian Pomârleanu și Adrian Stoicescu.

Dintre sportivii de la CS Târgoviște care au revenit acasă cu argint au fost Ruxandra Bica (kumite senioare – cat. +65 kg), Damian Petrescu (kumite cadeți – cat. 70 kg), Ștefania Huiu (kata minicadeți – 12 ani) și echipa kata cadeți formată din Nicolas Costescu, Alexandru Munteanu și Răzvan Stanciu.

În schimb, medalii de bronz și-au trecut în cont Octavian Pomârleanu (kumite seniori – cat. 60 kg), Ruxandra Bica (kata senioare) și de două ori Valentin Cârlan, la kumite seniori – cat 60 kg și kumite tineret (U21) – cat. 70 kg. Secția de karate a clubului nostru a deplasat la ediția din acest an Campionatului Național de Shito Ryu un lot format din 12 sportivi, ce au concurat în 21 de probe individuale și două pe echipe. Pe lângă medaliați, CS Târgoviște a mai fost reprezentat la Izvorani în probele individuale de Nicolas Costescu, Răzvan Stanciu, Timeea Moraru, Adrian Stoicescu și Rareș Hagiu.

Scopul competiției a constat în desemnarea campionilor naționali pe stilul Shito Ryu, formarea lotului național în vederea participării la Campionatul European Shito Ryu de la Arad (14-16 iunie), dar și la Campionatul Național de Karate Interstiluri pentru seniori și minicadeți, programat pe 17 martie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentApel la unitate a mamei care a avut de suferit de pe urma profesoarei agresoare de la Economic
Articolul următor„Sanitarii Pricepuți”, singurul concurs pentru sănătate și prim ajutor în școlile din România