Din ce în ce mai multe instituții limitează sau restricționează total interacțiunile cu persoane din afara instițuției, pentru a limita răspândirea coronavirusului. Consiliu Județean Dâmbovița a decalat programul salariaților ce folosesc mijlloacele de transport în comun, pentru a evita aglomerarea acestora. Audiențele și lucrul cu publicul au fost suspendate, până în data de 31 martie.
Având în vedere deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, privind măsurile de prevenire a infecției cu Coronavirus, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a dispus ca programul salariaților din cadrul aparatului propriu al CJD și al instituțiilor subordonate, care utilizează mijloace de transport în comun, să fie decalat, astfel încât sosirea la programul de lucru să se facă etapizat, în intervalul orar 08:00 – 10:00, iar plecarea de la locul de muncă să se realizeze în intervalul 16:00 – 18:00.
De asemenea, pentru a limita răspândirea cu virusul COVID-19, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a suspendat, începând cu data de 11 martie 2020, audiențele cu cetățenii, urmând ca transmiterea petițiilor și documentelor să se realizeze prin utilizarea căilor de comunicare alternativă, respectiv:
– prin e-mail, la adresa [email protected];
– prin fax, la numărul 0245212230;
– prin curier poștal, la adresa instituției: Piața Tricolorului nr.1, Târgoviște.
Măsurile sunt valabile până în data de 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire.
Se precizează într-un comunicat de presă al CJ Dâmbovița.