A fost un meci dramatic în 16-imile CEV Cup (volei feminin) între CSM Târgoviște și Fatum-Nyíregyháza. Pe terenul echipei din Ungaria, dâmbovițencele au fost pe punctul de a întoarce rezulattul din tur (2-3) și a intra în setul de aur, dar au cedat fără explicație ultimele cinci puncte ale partidei.
A fost dramatism la meciul Fatum-Nyíregyháza-CSM Târgoviște din manșa retur pentru calificarea în optimile Cupei CEV la volei feminin. Deși dubla părea tranșată, după ce la Târgoviște, CSM-ul pierduse cu 2-3 la seturi, în Ungaria partida a decurs după alte coordonate, decât cele așteptate de gazde, ce anticipau o calificare en-fanafare.
CSM-ul a reușit să câștige primul set destul de clar (25-14) dar apoi a cedat la fel de clar urmăroarele două seturi (la 14 și la 18). Când totul părea clar, echipa română, antrenată de Dragan Nesic, a întors soarta meciului și a fost pe punctul să schimbe și echipa calificată în optimi. În setul patru, CSM Târgoviște s-a impus cu 25-18. În al cincilea set, ce putea restabili egalitatea la general și împinge confruntarea către setul de aur, târgoviștencele au condus permanent.
Au avut chiar 14-11, dar de aici s-a terminat totul. În mod inexplicabil târgoviștencele au cedat 5 puncte consecutiv iar gazdele au câștigat și partida retur tot cu 3-2, așa cum se întâmplase și în tur, la Târgoviște.
(video final de meci-sursa facebook ,Fatum-Nyíregyháza)
3-2re győzött a Fatum-Nyíregyháza a CSM Targoviste együttese ellen, ezzel pedig továbbjutottak a Cev Kupában??
Publicată de Fatum-Nyíregyháza pe Marţi, 17 decembrie 2019
Fatum-Nyíregyháza merge în optimi unde va întâlni o echipă din Croația, cel mai probabil Mladost Zagreb (echipă ce a câștigat manșa tur cu 3-0 la seturi, în fața conaționalelor de la OK Kastela).