La data de 1 iunie a.c., în municipiul Târgoviște, intersecția bulevardul Independenței cu strada Petru Cercel, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind implicate două autoturisme.

Pentru protocolarea evenimentului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor auto.

Astfel, au constatat că unul dintre conducătorii auto, respectiv un bărbat în vârstă de 74 de ani, în urma testării cu aparatul etilotest a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiind efectuate cercetări.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentTânăr din Giurgiu prins de jandarmii dâmboviţeni în timp ce recolta trufe în mod ilegal
Articolul următorTrustul Realitatea nu se lasă intimidat! Minciunile lui Thuma, demontate. Ancheta continuă – care este adevărata față a președintelui CJ Ilfov?