Mai mulți conducători beți au fost descoperiți de polițiști în noaptea de sâmbătă spre duminică pe mai multe drumuri din județ. Toți care au fost depistați băuți la volan s-au ales cu dosar penal.

În orașul Răcari, polițiștii au surprins în trafic un bărbat, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.

Un alt bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Hulubești, a fost depistat de polițiști, pe raza localității, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

Totodată, în orașul Pucioasa, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 26 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentFocul lui Sumedru se va reaprinde în Dâmbovița
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET