Garda de Mediu Dâmboviţa a amendat două firme din judeţ cu câte 40.000 de lei pentru depozitarea necontrolată de deşeuri provenite din construcţii şi desfiinţări pe malul Lacului Buftea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, comisarii Gărzii de Mediu din Dâmboviţa au fost sesizaţi cu privire la depozitarea necontrolată de deşeuri provenite din construcţii şi desfiinţări pe malul Lacului Buftea, în zona care aparţine Primăriei Crevedia, judeţul Dâmboviţa, fiind demarat un control.

”În timpul controlului, s-a constatat existenţa, pe malul lacului Buftea, a unui depozit de deşeuri provenite din construcţii şi demolări rezultate în urma desfiinţării clădirilor existente pe amplasamentul şantierului din comuna Crevedia, unde se va construi un hipermarket. Deşi firma de construcţii care a realizat lucrările avea contract de prestări servicii, încheiat cu o societate autorizată să colecteze astfel de deşeuri, a preferat să execute aceste operaţiuni cu o firmă subcontractată, care nu este autorizată să preia deşeuri provenite din desfiinţarea construcţiilor”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Aceştia au impus antreprenorului măsuri de remediere privind ridicarea deşeurilor abandonate pe malulul Lacului Buftea.

”Pentru neconformităţile constatate, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Comisariatul Judeţean Dâmboviţa au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum de câte 40.000 RON atât antreprenorului general, cât şi firmei subcontractate”, au mai precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Articolul precedentTraficanți de persoane trimiși după gratii
Articolul următorAdrian Ţuţuianu: Fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Oprea, a mers la mai mulţi primari şi le-a spus că Stănescu nu va mai fi la MDARP