În urmă cu puțin timp, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în satul Vadu Stanchii, comuna Corbii Mari.

Din primele informații, o persoană a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri.

“Ajunși la fața locului, pompierii au observat o persoană căzută într-o fântână aflată la marginea drumului. Se acționează pentru scoaterea acesteia care este vizibilă la luciul apei”, se arată într-o informare ISU Dâmbovița.

La locul evenimentului au fost alocate forțe de la Garda Potlogi, cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, de la Detașamentul Titu, cu o autospecială de descarcerare  ușoară și Detașamentul Târgoviște, cu o autospecială de descarcerare grea.

Update. Persoana care a căzut în fântâna adâncă de 15 metri a decedat.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 martie: 4.276 cazuri noi și 45 decese
Articolul următorASF: Ziua Educației Financiare, un demers binevenit atât pentru consumatori, cât și pentru piețe