Primarul comunei dâmboviţene Cojasca, Victor Gheorghe, alături de alţi şase funcţionari publici au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, fiind introduşi în arestul IPJ Dâmboviţa.

Edilul este anchetat într-un dosar penal deschis în legătură cu acordarea mai multor vize de flotant. Percheziţii au avut loc marţi, la sediul primăriei, dar şi la domiciliul edilului.

Alături de edil au fost reţinuţi şi şase funcţionari, doi de la SPCLEP Cojasca şi patru din alte birouri.

Cu toţii sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals informatic în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată. Edilul mai este cercetat pentru instigare şi complicitate la infracţiunile de mai sus

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Morți trase la indigo: Dumitru Tinu – Ioan Crișan. „Crima aproape perfectă”
Articolul următorELEVII protestează în fața Guvernului și în toată țara împotriva deciziei de DECONTARE a navetei