Situație mai puțin obișnuită în comuna Răzvad, din apropierea municipiului Târgoviște. Zilele trecute mai multe utilaje ale echipelor care lucrează la canalizarea din localitate au fost vandalizate.

Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, autoritățile locale au transmis că persoanele care au recurs la astfel de gesturi sunt din categoria celor nemulțumiți și frustrați. Primarul comunei, Emanuel Spătaru, a transmis oamenilor să înțeleagă  importanța unui astfel de proiect și să nu mai apeleze la gesturi atât de neortodoxe.

“Cu mâhnire și dezamăgire, postez aceste poze primite de la una din echipele ce lucrează la rețeaua de canalizare, mai exact cei care lucrează la refacerea șanțului și a podețelor.

1.Dezaprob total gestul acesta și sper ca Poliția să găsească făptașul și să plătească!

2.Constat că nu înțelegem importanța acestei rețele de canalizare dar nici dificultatea extrem de mare cu care această rețea a fost introdusă.

Am fost permanent în teren și am verificat! Din păcate, am găsit oameni supărați că nu am pus branșamentul mai la stânga sau mai la dreapta câțiva centimetri.

Oameni buni, din păcate zona este extrem de aglomerată și plină de conducte. (gaze, apă, curent, sondă omv, apă sărată, fibră optică, drum național, etc). De aceea e foarte greu să poziționăm branșamentul undeva anume.

Sper ca oamenii să înțeleagă acest lucru și să aprecieze eforturile care se depun pentru a putea găsi soluții pentru fiecare în parte. De aceea, vă rog să încercăm să ajutăm și nu să distrugem utilajele muncitorilor!”, a transmis un mesaj dur edilul comunei Răzvad pe Facebook.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPrimele măsuri de relaxare a restricțiilor, publicate în Monitorul Oficial
Articolul următorCod galben de vânt și ninsoare viscolită, la noapte, în Prahova şi Dâmboviţa