Zece persoane au fost duse, luni, la sediul IPJ Dâmboviţa pentru audieri în cadrul unui dosar penal de „vaccinare la chiuvetă” la un cabinet al unui medic de familie din Târgovişte.

Conform IPJ Dâmboviţa, mandatele de aducere au fost puse în aplicare de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada iunie-iulie 2021, două persoane, în calitate de asistente medicale la un cabinet medical individual din Târgovişte, ar fi primit diverse sume de bani de la 11 persoane pentru a le elibera certificate de vaccinare, fără ca vaccinarea împotriva COVID-19 să aibă loc. Zece persoane au fost aduse la sediul Inspectoratului pentru audieri”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au pus în executare 14 mandate de aducere.

Dosarul penal are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare şi dare de mită, cumpărare de influenţă, fals intelectual şi fals informatic.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCinci zile carantină pentru persoanele care vin în România
Articolul următorBărbatul criminal din Ghinești, care și-a înjunghiat vecinul mortal, arest preventiv pentru 30 de zile