În ziua în care ar trebui să reia antrenamentele pentru viitoarea ediție a Ligii 1, șase dintre grupările din primul eșalon au depus o cerere de suspendare a campionatului din play-out. Între cluburile semnatare ale cererii, adresate LPF se regăsește și Chindia Târgoviște, conform realitateasportiva.net
Documentul a fost trimis deja către LPF! Inițiatorul demersului a fost Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, iar imediat alte 6 cluburi i s-au alăturat. Mai puțin Dinamo care nu a oferit deocamdată un răspuns la propunerea moldovenilor. Conform gsp.ro, Sepsi, care inițial a fost de acord cu această inițiativă a dat înapoi și nu a mai semnat comunicatul prin care cluburile solicită anularea restului partidelor care ar fi trebuit să se dispute în play-out.
Luând ca model deciziile luate la nivelul eșaloanelor 2 și 3, Viitorul, Hermannstadt, Chindia, Clinceni, Voluntari și Poli Iași cer ca nicio echipă să nu retrogradeze la finalul actualei stagiuni!
„În urma discuțiilor purtate la telefon cu reprezentanții cluburilor din play-out, 7 din 8 susținem această decizie. Toate în afară de Dinamo, care nu a dat încă un răspuns”, a precizat Ciprian Paraschiv, oficialul celor de la Poli Iași.
Cele mai importante argumente care să susțin dorința semnatarilor ar fi costurile ridicate de pregătire, problemele de respectare a măsurilor de securitate medicală extrem de severe cerute de autorităţi, aglomerarea calendarului pe o perioadă scurtă de timp.
Și pentru că trei dintre echipele calificate în semifinalele Cupei României vin din play-out, e clar că măcar una dintre ele ar trebui să joace 15 meciuri în partea a doua a sezonului. Plus că echipa care ar trebui să dispute barajul ar avea un excedent de jocuri față de oponenta sa din Liga 2, care ar urma să joace în toată acestă perioadă doar cinci partide.
Comunicat cluburi, trimis LPF
Iată comunicatul trimis spre analiză la LPF:
„Stimate domnule Secretar General,
În urma evoluției contextului configurat de consecințele pandemiei asupra fotbalului românesc, deplin responsabili de misiunea coordonării activității în cluburile pe care le reprezentăm și de stabilirea competiției la care contribuim direct în acest sezon 2019/2020, vă solicităm să depuneți toate demersurile necesare pentru a promova următoarea soluție pentru play-out-ul Ligii I, ediția 2019/2020.
Astfel, 7 dintre 8 cluburi angrenate în play-out (nu avem poziția fermă a clubului Dinamo) am decis:
- Imposibilitatea disputării partidelor programate pentru restul sezonului în play-out și, pe cale de consecință, nu putem susține decât înghețarea clasamentului, fără retrogradare în acest sezon;
- Cu posibilitatea cluburilor din play-off de a decide pe teren, în măsura în care acestea pot și sunt de acord, configurația finală a play-off-ului și reprezentantele României în cupele europene;
Cu eventuala posibilitate a cluburilor care promovează din Liga 2 să completeze sezonul viitor de Liga 1.
Vă solicităm, așadar, să depuneți toate demersurile necesare din poziția de reprezentare pentru care sunteți mandatat în vederea aplicării acesteia și vă rugăm să ne informați cu promptitudinea și transparența cu care ne-ați obișnuit despre evoluția acestui demers.Cu mulțumiri anticipate pentru eforturile susținute,
Reprezentanții cluburilor din play-out-ul Ligii I sezonul 2019/2020”.
Chindia Târgoviște ocupa,înainte de întreruperea campionatului unul dintre cele două locuri retrogradante direct, din liga 1.