Un bărbat de 47 de ani din Dâmbovița s-a ales cu dosar penal, pentru că a complet în fals o declarație pe propria răspundere, pentru a se putea deplasa în afara locuinței, în conformitate cu regulile impuse prin Ordonanțele Militare. Bărbatul avea o declarație în care apărea și numele unei presupuse firme unde lucra. Acesta este din Corbii Mari, adică localitatea unde sunt cele mai multe cazuri de coronavirus din județul Dâmbovița.

Imagine cu un caraczer ilustrativ

Conform unui comunicat de presa al celor de la IPJ Dâmbovița:

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe drumul județean 711A, un bărbat de 47 de ani, din Corbii Mari, care le-a prezentat o declarație pe propria răspundere, acesta motivând că se deplasează la locul de muncă.

Totodată, pe declarația celui în cauză era aplicată și ștampila unui agent economic.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu ar figura ca angajat al agentului economic.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.”

Conform prevederilor art. 322 din Codul Penal, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Au precizat polițiștii dâmbovițeni.

De asemenea, conform prevederilor art. 323 din Codul Penal folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

La Corbii Mari sunt înregistrate 19 cazuri de coronavirus, cele mai multe din judetul Dâmbovița. Desemenea din localitate trei persoane au decedat, din cauza COVID 19. Este vorba de doi bărbați și o femeie.

Articolul precedentKlaus Iohannis: ”NICI VORBĂ de relaxare! Cuvântul de ordine este: STAȚI ACASĂ, altfel, după sărbători, vom avea ÎNMORMÂNTĂRI”
Articolul următorTuneluri de dezinfecție donate de Crucea Roșie spitalelor din Dâmbovița, ce sunt implicate în lupta cu COVID 19