Polițiștii dâmbovițeni au oprit în trafic, în după amiaza zilei de 16 Octombrie, o autoutilitară ce tranzita orașul Răcari. La controlul cu aparatul etilotest, al șoferului autoutilitarei, reprezentanții poliției dâmbovițene au avut surpriza să constate că aparatul indica o valoare cu mult peste limita de 0,80 mg/l. Aparatul a indicat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat la valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform unui comunicat al IPJ Dâmbovița:

<Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice. Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ”.>

Foto 1

Tot în Dâmbovița a fost înregistrat recordul anului 2018, până în momentul de față. Este vorba de un biciclist, ce, la testul cu aparatul alcooltest, a fost înregistrat, la debutul lunii august, cu o alcoolemie de 4,5 mg/l alcool pur în aerul expirat. Imaginea aparatului alcooltest (foto 1) devenind virală, după ce a fost publicată pe pagina de socializare a Poliției Române.

 

 

Articolul precedentPatru jucătoare de la CSM Târgoviște, selecționate în lotul feminin de baschet senioare
Articolul următorVictorie pentru sindicaliști! A încetat greva salariaților de la societatea de transport în comun din Târgoviște(AITT).