Declanșată în data de 12 octombrie, pentru motive de natură salarială, în principal, greva celor din sindicatul „Valahia” Târgoviște, salariați ai societății ce asigură transportul în comun din Municipiul Târgoviște, s-a încheiat. Începând din data de 18 Octombrie aceștia vor relua lucrul, iar transportul ]n comun, din oraș, asigurat de AITT, va reveni la normal.
Într-un comunicat de presă, postat și pe pagina de socializare a sindicatului se precizează, printre altele:
„Incepand cu joi 18 octombrie 2018, orele 05,00 INCETEAZA GREVA salariatilor din SC AITT si se vor relua cursele pe TOATE TRASEELE LICENTIATE, conform orarelor afisate in statii.
Toate revendicarile salariatilor ramase in divergenta, au fost solutionate astfel ( forma simplificata):
Art. 16. (1) In cazul concedierii salariatului pentru motive ce nu tin de persoana sa, sau pentru inaptitudine fizica sau psihica, constatata prin decizia organului competent de expertiza medicala, acesta va beneficia de plati compensatorii, in baza vechimii in unitate ,
(3) Platile compensatorii nu se vor acorda salariatilor care vor fi preluati de catre municipalitate, in cazul incetarii contractului incheiat de catre SC AITT SRL cu Primaria Targoviste si ADI CIVITAS;
Art. 34. (1) Incepand cu 01.10. 2018, salariile tuturor angajatilor, se vor majora cu 200 lei Art. 41. Pe perioada de valabilitate a prezentului contract, incepand cu luna octombrie 2018, se vor acorda tichete de masa in valoare de 15 lei / zi lucrata, pentru toti salariatii din Societate, conform numarului de zile lucratoare din cadrul unei luni calendaristice.
Toate tichetele de masa restante, datorate salariatilor incepand cu luna august a anului 2017 si pana in luna septembrie 2018 , vor fi acordate integral pana cel tarziu in data de 20 decembrie 2018. Sumele incasate de societate de la Primaria Targoviste , vor fi directionate prioritar pentru acordarea drepturilor salariale si tichetelor de masa, curente si restante.
Sindicatul Valahia isi rezerva dreptul de a declansa actiuni publice de protest , daca sumele necesare stingerii creantelor salariale restante, nu vor fi utilizate potrivit intelegerii partilor, pentru acordarea tichetelor de masa restante si a drepturilor salariale la zi.”