Polițiștii dâmbovițeni trag un semnal de alarmă, ce îi vizează în special pe bicicliști, mai ales că sezonul rece a venit deja. Unele lucruri, precum circulația bicicletelor pe carosabilul îngețat, cu polei sau zăpadă, este interzisă conform legii, spun polițiștii.

Numărul mare de accidente rutiere, în care au fost implicați bicicliști, în ultima vreme, îi determină pe reprezentanții IPJ Dâmbovița să tragă un semnal de alarmă, prin intermediul mass-media. Unele lucruri, pe care legea le interzice, nu sunt cunoscute de cei care se deplasează pe bicicletă, ceea ce a generat și o bună parte din accidentele în care sunt implicați bicicliștii.

Imagine

Imagine cu un caracter ilustrativ

Poliţia rutieră le reamintește bicicliştilor :

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bicicliştilor le este interzis să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Totodată, pentru reducerea gradului de implicare în accidente de circulaţie, lesunt recomandate, celor care se deplasează cu bicicleta, următoarele:

Respectați cu stricteţe regulile de circulaţie, atât pentru siguranţa dumneavoastră, cât şi a celorlalți participanţi la trafic. Echipați-vă corespunzător bicicleta!

Nu vă deplasați cu bicicleta dacă vă aflați sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Nu transportați și nu trageți obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea bicicletei ori circulaţia celorlalți participanţi la trafic.

Semnalizați din timp şi vizibil orice schimbare a direcţiei de deplasare.

Manifestați atenţie sporită în zona intersecţiilor. Este necesar să opriți la colţul străzilor pentru a vă asigura că puteți continua deplasarea în condiţii de siguranţă.

Concentraţi-vă permanent asupra traficului. Nu ascultaţi muzică şi nu vorbiţi la telefonul mobil în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta.

Fiţi vizibili în trafic! Purtaţi vestă și articole vestimentare cu accesorii reflectorizante! Mare atenție la deplasările cu bicicleta în condiții de vizibilitate redusă!

Articolul precedentIntervențiile ISU “Basarab I” Dâmboviţa în perioada 18 – 24 noiembrie
Articolul următorCozmin Gușă: „Sper ca atitudinea în PSD să fie: identificarea obraznicilor, punerea la colț, apoi un proces de analiză a fiecăruia”