Meteorologii au emis, joi, o nouă avertizare Cod galben de viscol, valabilă în două judeţe din zona Munteniei.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 20:00, în zonele de munte din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h. De asemenea, ninsoarea va fi viscolită.

Vineri vor mai fi precipitaţii mixte doar în sudul şi în estul teritoriului. Weekendul va aduce temperaturi de primăvară în cea mai mare parte a ţării.

Prin regiunile nordice şi nord-estice se vor înregistra, sâmbătă, în jur de 10 grade Celsius. În ultima zi a săptămânii, valorile termice vor continua să crească şi vor ajunge până la 13 grade Celsius.

Temperaturile vor ajunge la valori în jur de 7 grade Celsius la amiază, iar vântul va sufla moderat. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentȘi-a găsit sfârșitul în timp ce își renova locuința
Articolul următorCinci cutremure în România, în câteva ore. Unul dintre ele s-a produs în Dâmbovița