La start s-au aliniat 25 de schiori din diferite locuri ale țării și de la diferite cluburi de profil, mulți dintre ei aflându-se pentru prima dată la schi în Bucegi, la care s au adăugat 20 de copii și cadeți. Copiii au parcurs un traseu mai scurt, premiat separat, iar cadeții au participat la cursa lungă pentru seniori.

„Traseul propus, cu o lungime de 11 km și o diferență de nivel în urcare de 1.000 metri s-a desfășurat în zona muntelui Bătrână, Obarșia și culmea Babele. Mai exact, startul s-a dat de lângă Refugiul Salvamont Dâmbovița și s-a urcat pe muntele Bătrână, după care s-a coborât în Valea Doamnele, s-a urcat Vârful Obârșia până la înăltimea de 2.250 m, după care s-a coborât în Valea Sugările, la stâna din Sugări, iar de aici s-a continuat în urcare până pe Vârful Călugărului, cu final în coborâre pe frumoasa Fata Mare spre zona de sosire din apropierea Refugiului Salvamont”, a precizat Geo Badea, organizatorul evenimentului.

Cursa masculină a fost câștigată de către concurentul afiliat la Clubul Sportiv Caraimanul Bușteni, Radu Stanciu, iar la feminin, pe primul loc s-a clasat Andreea Manea, sportivă legitimată la același club, Caraimanul Bușteni.

„Surpriză plăcută a evenimentului, ca și anul trecut, a fost categoria de juniori, clasată separat anul acesta, unde podiumul a fost ocupat de Claudiu Stanciu la băieți și Alexandra Manea. Acest concurs a fost organizat de către Asociația Salvamont Dâmbovița, cu puțină resursă umană și fonduri modeste, însă cel mai important lucru a fost prezența aici a celor mai buni schiori din România. Mulțumim în mod expres, voluntarilor implicați în organizarea acestui concurs, SPJSS Dâmbovița, sponsorilor și partenerilor noștri, precum și Postului de Jandarmi Peștera”, a mai spus Geo Badea.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentUn adolescent de 14 ani, găsit inconștient în baie
Articolul următorAu fost prinși spărgătorii de automate de cafea, la Târgoviște