Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 49, pe sensul de mers către capitală, în zona localităţii Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară.
În urma impactului au rezultat 2 victime, respectiv cei doi şoferi, care sunt transportaţi la spital pentru îngrijirile medicale necesare.
Circulaţia rutieră este oprită pe sensul de mers către Bucureşti, pentru aproximativ 30 de minute, pentru efectuarea cercetării locului faptei.

Una din victime a fost preluata de elicopterul SMURD.
La fața locului a intervenit Detasamentul Titu cu un echipaj de descarcerare și un echipaj de ambulanță SMURD și garda Potlogi cu 1 ASAS și 1 SMURD.
Articolul precedentPrognoza meteo. Temperaturi apropiate de cele normale pentru săptămâna următoare
Articolul următorVIDEO Urs fugărit de mașini pe DN 71, pentru a fi îndepărtat de case