O expoziție mai puțin obișnuită poate fi admirată în centrul orașului Târgoviște, chiar lângă primărie, în aceste zile. Expoziția aparține artistului local Ștefan Ciprian Olteanu și conține sculpturi, multe dintre ele zoomorfe, realizate din lemn și piatră.

Expoziția, ce este amplasată chiar în scuarul din fața sediului primăriei Târgoviște, a fost realizată special pentru zilele orașului Târgoviște, de autor. Exponatele, reprezentând un mix interesant, ce captează atenția, din piatră, dar în special din lemn, vor putea fi admirate timp de doar trei zile (6-8 septembrie), apoi expoziția, conform autorului ,urmând a își împlini destinul, în alte locuri.

Lemnul și piatra „au fost darul de la natură și le-am adunat ca oamenii să se bucure și ei când le privesc”, laolaltă cu toți cei care se bucură la zilele orașului, mai spune autorul, Ștefan Ciprian Olteanu.

(video)

 

Articolul precedentStudiu de fezabilitate de peste 100.000 de euro, pentru un stadion nou la Târgoviște
Articolul următorPunct de informare, lângă Primăria Târgoviște, organizat de polițiști