Trei bărbați din comuna dâmbovițeană Gura Ocniței au fost reținuți de polițisti,în urma unei descinderi la domiciliile acestora. Cei trei sunt banuiți că în perioada mai-decembrie 2019 ar fi furat mai multe ovine si combustibil, din mașini, din mai multe localităti dâmbovițene. Mai mult chiar la descidere polițiștii au constatat ca unul dintre aceștia era racordat ilegal la rețeaua de curent electric.
Imagine cu un caracter ilustrativ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și criminaliști, au descins la domiciliile a trei bărbați din Gura Ocniței, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În sarcina acestora s-a reținut că, în perioada mai-decembrie 2019, cei în cauză ar fi sustras mai multe ovine și combustibil din rezervoarele unor vehicule, faptele fiind comise pe raza localităților Ulmi, Comișani și Răzvad.
Au fost puse în executare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
De asemenea, polițiștii au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri și unelte electrice.
Totodată, în urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit că unul dintre imobile era racordat ilegal la rețeaua de furnizare a energiei electrice, fiind întocmit un dosar penal.
În cauză, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.