Un număr de 60 de localități din 16 județe și Bucureștiul au fost afectate, sâmbătă, de vremea rea.
 
Zeci de gospodării au rămas fără curent electric, mai multe autoturisme au fost avariate de copacii căzuți din cauza vântului și zeci de drumuri naționale au fost închise din cauza zăpezii.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, sâmbătă, 28 ianuarie, în intervalul orar 07:00-16:30, s-au înregistrat efecte în 60 localități din 16 județe (Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea) și municipiul București, unde echipajele operative au derulat misiuni pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă.

De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a 25 copaci și 11 stâlpi de electricitate, fiind avariate cinci autoturisme, o anexă gospodărească și acoperișul unui bloc de locuințe.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în zonele puternic impactate de vremea severă, se mențin următoarele măsuri:

– starea de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente, pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;

– asigurarea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub incidența codurilor de vreme rea;

– convocarea ședințelor extraordinare la nivelul Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență ale județelor Vrancea și Buzău;

– activarea Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situații de Urgență din 6 județe (AG, BR, BZ, DB, PH, VN);

– creșterea capacității operaționale la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Buzău și Vrancea. Reamintim că pentru prevenirea situațiilor care să pună în pericol cetățenii, în cursul zilei a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.

Totodată, pentru activarea rapidă a acțiunilor de răspuns la situațiile de urgență înregistrate, respectiv de gestionare a efectelor generate de fenomenele meteo periculoase, Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență a decretat astăzi starea de alertă pentru județul Vrancea.

Misiuni de salvare relevante:

În județele Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, pompierii salvatori au acționat pentru preluarea a patru gravide, blocate în autoturisme și transportarea acestora, în condiții de siguranță, la cele mai apropiate unități sanitare pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum și pentru preluarea altor două persoane care necesitau dializă.

În ceea ce privește traficul rutier, 10 drumuri naționale sunt blocate din cauză zăpezii(DN 22/BZ, DN 2C/BZ, DN 23B/VN, DN 2N/VN, DN 23A/VN, DN 23/BR, DN 2R/VN, DN 2L/VN, DN 2M/VN, DN 25/GL) și 37 drumuri județene (DJ 203C/BZ, DJ 203G/BZ, DJ 102H/BZ, DJ 202/BZ, DJ 203/BZ, DJ 214A/BZ, DJ 203I/BZ, DJ 203D/BZ, DJ 220/BZ, DJ 713/DB, DJ 204P/VN, DJ 204B/VN, DJ 202F/VN, DJ 202E/VN, DJ 204L/VN, DJ 204E/VN, DJ 205C/VN, DJ 205E/VN, DJ 204E/VN, DJ 204D/VN, DJ 205L/VN, DJ 242E/GL, DJ 251G/GL, DJ 254/GL, DJ 253/GL, DJ 255/GL, DJ 251/GL, DJ 119A/BC, DJ 211/BR, DJ 203/BR, DJ 203T/BR, DJ 203A, DJ 244A, DJ 284A, SJ 243B, DJ 713/DB, și DJ 251G/GL).

În localități din 7 județe sunt probleme în trafic. Se intervine pentru deblocarea autovehiculelor rămase blocate și pentru degajarea copacilor de pe șosea

La acest moment, intervențiile salvatorilor continuă în județele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Vaslui și Vrancea pentru deblocarea autovehiculelor rămase blocate în zăpadă, cât și pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil.

zapada drum viscoleste zapada sosea deszapezire

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează întreruperi în 122 localități din 7 județe (AG, BR, BZ, DB, GL, PH și VN), însă echipe specializate se află în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și revenirea la starea de normalitate.

Astfel, situația este în dinamică, iar evoluția acesteia va fi atent monitorizată pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient.

”Urmăriți recomandările transmise de autorități și informați-vă asupra măsurilor și a modului de comportare în situații de urgență!”, au transmis reprezentanții IGSU.

Articolul precedentUn șofer a plonjat cu mașina în râul Dâmbovița, după ce a pierdut controlul volanului
Articolul următorCea mai discretă femeie ministru, dezvăluiri incendiare despre 10 august – Ediție explozivă Culisele Statului Paralel, duminică, ora 21.00