Comuna dâmbovițeană Butimanu a intrat pe harta localităților cu cazuri confirmate de coronavirus. Anunțul a fost făcut de primarul localității, pe pagina sa de facebook.
Foto– sediu primărie Butimanu
„Din nefericire, Sfintele Sărbători Pascale nu aduc cu sine numai vești bune, care să ne lase să ne bucurăm în tinhă de această perioadă de reculegere și de apropiere de cele sfinte. Primul caz de coronavirus a fost înregistrat și confirmat în satul Sterianu, comuna Butimanu. Este vorba despre un caz asimptomatic.
Vă rog pe această cale să nu vă panicați, persoana respectivă se află deja sub supraveghere medicală și au fost luate toate măsurile necesare de către DSP și autoritățile competente. De asemenea, familia respectivă a intrat în autoizolare.
Pe această cale, revin cu rugămintea de a respecta prevederile Ordonanțelor Militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, în care se precizează că se interzice circulația tuturor persoanelor, exceptând situațiile prevăzute de lege. În plus, vă rog să rămâneți în casele și curțile dumneavoastră, sărbătoriți în tihnă Paștele, și evitați contactul cu alte persoane, din afara familiei.
În cazul în care prezentați semne ale îmbolnăvirii cu virusul COVID-19 contactați de urgență medicul de familie și/sau DSP.
Doamne-Ajută! și însănătoșire grabnică persoanei respective!”
A scris, pe facebook, Cezar Gabriel Dragnea, primarul localitătii Butimanu.
În Dâmbovița sunt, la momentul actual (19 aprilie), sunt înregistrate 82 de cazuri de coronavirus, cele mai multe fiind la Răcari.