Chiar dacă vremea a fost îngăduitoare și a facilitat inclusiv transportul auto, în zone ce în alte perioade ale anului acesta nu ar fi fost posibil, în zona montană dâmbovițenaă problemele „istorice” ale drumurilor ce asigură accesul înspre zonele turistice rămân închise. Conform unei informări a administratorului acestor drumuri CJ Dâmbovița, situația se prezintă astfel:

DRUMUL DE LEGĂTURĂ DJ 713 DICHIU – DJ 714 ZĂNOAGA ESTE ÎNCHIS CIRCULAȚIEI PUBLICE PÂNĂ LA DATA DE 21.10.2018.

RUTA ALTERNATIVĂ CĂTRE PLATOUL PADINA – PEȘTERA ESTE ASIGURATĂ DE DRUMUL JUDEȚEAN DJ 714 GLOD (DN 71) – SANATORIUL MOROENI – ZĂNOAGA – PADINA – PEȘTERA.

Pe traseul DJ 714A Moroeni – Cabana Căprioara – Valea Brăteiului, podul de la km 7+600, peste pârâul Rătei, a fost avariat grav, accesul pe acest pod fiind interzis.

În zonă, a fost amenajată o variantă provizorie (pe tuburi prefabricate) care se va utiliza pentru  traversarea pârâului Rătei.

Pe tot traseul DJ 714A, există pericolul de cădere de stânci de pe versanţi. Se recomandă a se circula cu atenţie pe acest drum. 

Circulația publică pe podul de pe DJ 702A, peste râul Argeș, la Pătroaia, este oprită. Variantele ocolitoare sunt drumurile locale.

Pentru cei ce intenționează să ajungă în zona stațiunii Padina-Peștera,folosind varianta auto, este bine de știut că accesul este dacă nu imposibil, în această variantă, în cel mai bun caz unul cu probleme majore.

Circulația publică pe sectorul de drum din DJ 713, limită Judeţ Prahova – Șaua Dichiului este închisă temporar.

Pentru deplasările pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera, se recomandă atenţie sporită în zonele cu drum îngustat, zonele cu alunecări de teren şi, totodată, în zonele unde există posibilitatea de dislocare de anrocamente, respectiv la: km 11,8; km 14; km 24,6; km 25,9.

Articolul precedentUrmările vizitei ambasadorului Croaţiei în Dâmboviţa
Articolul următorAmical fără probleme. CSM Târgoviște – VK Beroe Stara Zagora 3-0 (25-23, 25-17, 25-14) .