Cei care vor să obțină permisul de conducere sau să-l recupereze după ce le-a fost suspendat vor trebui să meargă la cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor. Legea a fost promulgată de președintele României.

Noua lege prevede ca ambele cursuri – de conducere defensivă și de prim-ajutor – să fie introduse în pregătirea teoretică și practică a celor care vor să se prezinte la examenul pentru obținerea permisului de conducere prima dată, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare sau pentru a-și recăpăta permisul, după ce le-a fost anulat.

“Învățăm, de exemplu, la cursul de conducere defensivă, regula celor două secunde, cum trebuie să ne poziționăm față de cel din față, ce trebuie să facem dacă o mașină greșește pe contrasens, intră pe sensul nostru de mers și, fără discuție, dacă suntem atenți, putem evita un eventual accident. Fără discuție, că a ști să acorzi primul ajutor poate fi vital pentru o persoană. Există oameni care nu au nici cel mai mic habar despre primul ajutor. Cum trebuie să gestioneze o victimă, cum trebuie să o ridici, de exemplu, pe brațe, dacă e deplasabilă, nu e deplasabilă, cum se face respirația artificială, cum se face repornirea inimii”, a explicat Alexandru Filip, pilot de raliu.

În Uniunea Europeană, România înregistrează cel mai mare număr de decese în urma accidentelor: rata mortalității pe drumurile publice este de 85 la un milion de locuitori.

Anual, aproape 2.000 de persoane își pierd viața în accidentele petrecute pe drumurile din România și în jur de 10.000 sunt rănite grav.

Urmează să fie stabilite normele de aplicare și de când vor fi obligatorii cele două cursuri.

Articolul precedent7.595 cazuri noi de infectare cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 28  de decese
Articolul următorÎncepe al doilea semestru al anului școlar 2021 – 2022