Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București.
El era acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.
Obiectul flagrantului din 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor.
La percheziții desfășurate atunci la locuința lui, pe lângă cei 25.000 de euro, au mai fost găsite sume de bani pe care fostul primar nu le-a putut justifica în fața anchetatorilor. Condamnarea este dublă față de cea primită de Oprescu în 2019.
Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu – directorul Direcţiei economice din Primăria Generală, Florin Şupeală – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici – administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca – fost şofer al lui Oprescu şi Ruxandra Avasiloae – director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.
Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.
Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.
Procesul a început la finalul lui 2015. Prima decizie a venit în 2019, Oprescu fiind condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. Procurorii și apărarea au făcut apel la decizia instanței, apelul a fost admis și Curtea de Apel și-a anunțat azi decizia.
Sursa: Mediafax