Jandarmi dâmboviţeni și cei ai Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării partidei de handbal masculin România – Lituania, care se va disputa joi, 11 aprilie, începând cu ora 18.00 la Sala Polivalentă din municipiul Târgoviște, în cadrul preliminariilor EURO 2020.
Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor ce pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.
„Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctului de intrare în arena sportivă, recomandăm spectatorilor să vină la meci începând cu ora de deschidere a porţii de acces şi să aibă un comportament civilizat pe timpul afluirii/defluirii. Spectatorilor le este interzis să consume băuturi alcoolice în arena sportivă sau să pătrundă în interiorul acesteia în stare vădită de beţie, fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale stabilite de organizatori, să introducă în arena sportivă băuturi alcoolice, inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă sau sa ameninţe cu acte de violenţă”, se arată într-un comunicat al IJJ Dâmbovița.
De asemenea, spectatorilor este interzis să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea, să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine sau să pătrundă sau să încerce pătrunderea fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.
Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice.
România întâlnește Lituania în al treilea meci din Preliminariile pentru Campionatul European de Handbal Masculin din 2020. Elevii lui Manuel Montoya vor înfrunta la Târgoviște naționala condusă de Mindaugas Andriuška, joi, 11 aprilie, de la ora 18:00.
Partida România-Lituania reprezintă probabil ultima șansă a României, pentru calificarea la Euro 2020, campionatul european ce se va desfășura în Austria, Suedia și Norvegia.
Până în acest moment, România a pierdut ambele meciuri disputate în grupa preliminară din care face parte (cu Franța și Portugalia).
Biletele sunt puse în vânzare în rețeaua Bilete.ro, la casierie Sălii Polivalente Târgoviște, în săptămâna evenimentului, și pe site-ul www.frh.ro/bilete.
Articolul precedentO plimbare ilegală, fără a avea permis de conducere, i-a adus unui tânăr o pedeapsă de 2 ani de închisoare
Articolul următorDosare penale, pentru trei persoane ce au comis infracțiuni contra siguranței circulației