Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de guvern potrivit căruia cetățenii care nu pot face dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin ca urmare a verificărilor făcute de polițiști ar putea rămâne fără acte de identitate.

După ce proiectul a declanșat un val de proteste, în această situație regăsindu-se milioane de chiriași, oficialii de la Interne au venit cu noi precizări.

Astfel, articolul din proiect care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate în anumite situaţii va fi modificat.

Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Datem a precizat că va fi vorba de radierea privind menţiunea domiciliului, nu de anularea cărţii de identitate. Aceasta din urmă este o altă procedură faţă de care este abilitată doar instanţa de judecată.

„Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă a persoanelor, nu se anulează cartea de identitate.

Având în vedere ultimele elemente relevate, trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat – în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD),

Articolul precedentPeste 9.200 de apeluri în doar 3 săptămâni la Telefonul Copilului 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare și neglijență a copilului
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Adrian Severin, prima reacție după războiul dintre Rusia și Ucraina. Cum se vede România