Miron Mitrea a comentat, duminică seara, în cadrul emisiunii Culisele puterii, de la Realitatea PLUS, declarațiile fostului lider liberal, Ludovic Orban, care spunea că PSD și-ar fi încălcat deja o prima promisiune din campania electorală în fața pensionarilor.

„Cu toții știm că în ultimii ani pensile au rămas aproape pe loc. Am avut inflații mari. Mărirea cu 10 procente nu acoperă inflația darămite să aducă un plus. E bine că are loc o creștere a pensiilor, e mai puțin bine că asta aduce inflație în plus.

E o metodă clasică a lui Orban. Când e la putere nu face nimic și când ajunge în Opoziție îi ceartă pe cei de la Putere că dau ceva. Dar asta nu e doar la Orban. E o măsură a politicienilor români.

Ar fi fost bine să se dea mai mult. Cred că ar trebui să se sape să vădă dacă nu se poate da mai mult.

PSD a avut mulți ani de zile o politică de creștere a veniturilor. E bine că continuă. Poate puțin efort ar fi trebuit astfel încât după 2 ani de stagnare să crească un pic mai mult (pensiile – n.r.)”, a declarat Mitrea, duminică seara, la Realitatea PLUS.

Cât privește avertismentul specialiștilor potrivit cărora există pericolul întârzierii majorării pensiilor, consultantul politic a ținut să îi liniștească pe români: „Noi vorbim de lege bugetului asigurărilor sociale, care se adoptă imediat după cea a bugetului de stat. Ordeinea e asta pentru că bugetul de stat trimite niște sume. Pensiile sunt susținute de bugetul național. Astăzi, bugetul de stat trebuie să trimită către bugetul asigurărilor sociale sume importante. Nu înseamnă că rămân pensionarii fără pensii dacă nu se aprobă până în 17 ianuarie. S-ar putea să fie o întârziere, dar nu rămân pensionarii fără pensii. Asta nu s-a întâmplat niciodată”.

Cât privește ajutorul pentru facturi acordat la stat de la 1 ianuarie, o singură dată, respectiv faptul că guvernanții nu se hotărăsc cui să fie acordat și cui nu. „Nu reușesc să îl tranșeze pentru că nu e simplu – cele două partdide au structural viziuni diferite. PSD vrea să trimită bani către pensii și salarii mici. PNL se gândește la alte aspecte pentru că e alt tip de partid. Legea bugetului nu am niciun dubiu că se apropie de finalizare. Că sunt miniștrii nefericiți, asta e viața”, a arătat Mitrea.

Mai mult decât atât, Miron Mitrea a spus că, în momentul de față, sunt foarte mulți bani din bugetul țării „care se pierd prin prostie, prin neprofesionalism, pentru că unii sunt habarniști”. „Sunt bani. Nu sunt bani la discreție. Eu sunt convins că se pot găși soluții (pentru majorări – n.r.), a arătat el.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentTânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc din Târgoviște
Articolul următorSuma uluitoare pe care Anamaria Prodan a pariat-o la cursa de Formula 1! Femeia de afaceri nu a ţinut cont de nimic