Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a organizat luni, 16 martie, la ora 11.00, o videoconferință de presă. Monica Anisie a susținut o declarație de presă în care a arătat care sunt ultimele măsuri legate de școală.

Ministerul Educației și Cercetării anunță că, în contextul epidemiei de coronavirus, în perioada următoare, va organiza declarații și conferințe de presă în sistem de videoconferință.

”Noi suntem într-un dialog și cu alte persoane care vor să se alăture demersului nostru. Vom valorifica orice idee și orice soluție pentru elevi și studenți. Alături de echipa mea din minister am lucrat pentru a oferi cele mai bune soluții de învățare. Încurajez profesorii să predea online.

Pentru că suntem conștienți că nu în fiecare casă se găsește un computer, o tabletă sau internet, am decis ca ministerul să încheie un parteneriat cu Televiziunea Română, astfel încât lecțiile să ajungă și la ei, ca elevii să continue pregătirea pentru testele naționale. Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge, prin lecțiile realizate de către ei, la cât mai mulți elevi. Pentru început, am ales ca cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului „Teleșcoală” să fie elevii care trebuie să continue pregătirea examenelor naționale și anume elevii de clasa a opta și a XII-a”, a declarat Monica Anisie în cadrul videoconferinței.

Ministrul Educației a mai spus că orele de curs vor fi suspendate până când nu va mai exista niciun pericol pentru copii. În România, școlile au fost închise din 11 martie, în contextul răspândirii noului COVID-19.

Scrie Realitatea.net