FOTO: ScoalaIntuitext.ro

Pentru creșterea gradului de siguranță în mediul online, polițiștii vin în sprijinul copiilor cu o serie de sfaturi. Cel mai important pentru toată lumea este stabilirea unei liste cu site-uri pe care se poate naviga în siguranță, ce rețele de socializare utilizați și intervalul orar petrecut pe internet.

Sfaturi de la polițiști:

Atenție la persoanele străine, cunoscute pe diverse platforme de socializare! Nu le divulgați parolele de acces, informații personale ori despre familia dumneavoastră. Nu uitați: parolele conturilor sunt secrete și vă aparţin. Sunt precum cheile de la casă! Aveți grijă de ele și nu le dați străinilor.

Manifestați prudență atunci când postați mesaje sau materiale foto-video pe internet! Există posibilitatea ca acestea să rămână încărcate pentru totdeauna chiar dacă la un moment dat le ștergeți.

Nu răspundeţi la mesajele care vă supără sau care conţin cuvinte sau imagini nepotrivite! Păstraţi-le pentru a le arată părinţilor, profesorilor sau, în cazuri grave, poliţiei. Dacă primiţi e-mail-uri, fişiere, fotografii sau programe de instalare ce vi se par suspecte, mai ales de la cineva pe care nu îl cunoaşteţi, evitați să le accesați și ştergeţi-le din calculator. Ele pot avea viruşi sau programe care vă vor citi toate datele.

Adoptați un comportament responsabil și în timpul navigării! Purtați-vă frumos, dați dovadă de respect și nu adresați cuvinte jignitoare celor cu care interacționați în mediul online.

Dacă s-a întâmplat ceva pe internet care nu v-a plăcut, v-a speriat sau, pur şi simplu, nu ați înțeles, puteți oricând să vă opriți din navigare.

Închideți ferestrele de chat, e-mailul sau computerul în orice moment doriţi.

Nu ignoraţi semnele cyber-bullying-ului! Dacă vă simțiți hărțuiți anunțați de îndată părinții sau poliția.

Discutați direct cu părinții ori cu profesorii şi explicaţi-le ce v-a îngrijorat. Puteţi bloca ori elimina oricând din lista de contacte pe cei cu care nu mai vreţi să comunicaţi.

Este foarte important să nu uitați: părinţii sunt persoane de încredere cu care puteți să vorbiți inclusiv despre activitatea voastră pe internet. Nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe internet este adevărat sau potrivit vârstei voastre. Accesați site-uri sigure şi verificați cu părinţii informaţiile citite.

Stimaţi părinţi,

Folosirea în siguranță și responsabilă a internetului de copii depinde în mare măsură de implicarea dumneavoastră, de modul în care stabiliţi o comunicare deschisă privind dificultățile întâlnite în mediul online. Copiii au nevoie, în primul rând, de îndrumare și confirmare din partea părinților că activitățile lor online sunt sigure și utile în educația lor.

Fiți prietenul copilului! Nu vă impuneți prin violență! Discutați în permanență cu copiii dumneavoastră, mai ales despre riscurile și vulnerabilitățile existente în lumea virtuală.

Există software de control parental pe internet care filtrează adresele website-urilor. Folosiți-le! Ajustați setările rețelelor de socializare astfel încât să restricționați accesul persoanelor nedorite.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentProgramul lucrărilor la infrastructura rutieră din Dâmbovița, în perioada 16 – 20 septembrie
Articolul următorO infracțiune comisă la volan i-a adus 5 ani de închisoare la Mărgineni